Astăzi am ales
paste proaspete, vidate, Orecchiette, dar pot fi înlocuite cu oricare altele,
la fel de bune..
Ingrediente:
250 gr paste
făinoase, o ceapă, 2-3 roşii, 1dovlecel, un ardei gras, 2 căţei usturoi, 8-9
ciupercuţe, busuioc, pătrunjel, mentă, ulei, sare, piper, chilli.
Ciupercile
curăţate se taie fâşii şi se pun într-un vas cu foarte puţin ulei încins. Se
pune puţină sare sau puţin delikat, se acoperă vasul cu un capac; se ţine pe
foc mic pană când dispare apa pe care şi-o lasă. Se ia vasul de pe foc şi se lasă
în aşteptare.
Într-o tigaie
încinsă se pune foarte puţin ulei de măsline ( atât cât să acopere suprafaţa
tigăii, în strat de max 1 mm). În uleiul încins se pune usturoiul tăiat; se
lasă aprox 1 minut, apoi se pune ardeiul gras tăiat felii subţiri. Se mestecă
timp de 2 minute, după care se pun roşiile tăiate cubuleţe, dovlecelul, piper,
chilli (proaspăt măcinate), busuiocul şi
menta. Se mestecă puţin pentru a uniformizează compoziţia şi apoi se pune
capacul. Dupa aprox 10 minute de fiert la foc mic, se adaugă şi ciupercile,
apoi ceapa tăiată solzişori.Din acest moment nu se mai acoperă vasul cu capac,
se presează uşor feliile de ceapă, iar fierberea mai durează 1 minut, astfel
încât ceapa sa ramână semicrudă.
Separat s-au
fiert pastele în apă cu puţină sare ( se pun la fiert în momentul în care apa
clocoteşte, iar timpul de fierbere este cel indicat pe pachet). Se scurge apa,
folosind o strecurătoare şi, fără a le clăti cu apă rece, se încorporează în
legumele aburinde. Se ornează apoi cu pătrunjel proaspăt tocat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu